În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.684 de apeluri la numărul unic de urgență 112, și s-au dat amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei pentru încălcarea regulilor de combatere a pandemiei. Pe de altă parte, s-au făcut puțin peste 8.000 de teste.
„Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 13 decembrie a.c., 6.775 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.556.758 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Dacă la capitolul amenzi s-a excelat în ultimele 24 de oare, la capitolul teste, numărul acesta a fost foarte mic!
Astfel, până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.436.130 teste. Dintre acestea, 8.059 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.250 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.809 la cerere.
Pe teritoriul României, 42.741 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.222 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.168 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 137 de persoane.
Până astăzi, 14 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 559.587 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.